“Pneumonia comunitară la copii de vârstă mică: realități și recomandări actualizate”.
Sub acest generic, la 22 martie curent, prin Ordinul DGAMS a Consiliului Municipal Chișinău nr.116-b din 13.03.2023, s-a desfășurat un Seminar municipal, care a întrunit circa 100 de participanți.
Evenimentul a fost organizat la inițiativa DGAMS, Consiliul Municipal Chișinău, în colaborare cu Departamentul Pediatrie, USMF „Nicolae Testemițanu” sub egida Societății de Pediatrie din Republica Moldova, și a avut drept scop consolidarea capacităților profesionale a specialiștilor implicați în asistența medicală copiilor cu afecțiuni respiratorii acute, în contextul modificării continue a situației epidemiologice și a abordărilor clinico-diagnostice și de tratament, bazate pe dovezi.
Dna Ninel REVENCO, dr. hab. med., profesor universitar, sefa Departamentului Pediatrie USMF „Nicolae Testemițanu”, președinta Societății de Pediatrie din Republica Moldova, a salutat inițiativa, referindu-se la impactul pneumoniei asupra morbidității și mortalității copiilor mici în întreaga lume și în Republica Moldova.
Dnul Boris GÎLCĂ, Directorul DGAMS, prezent la întrunire, a remarcat importanța consolidării efortului specialiștilor din asistența medicală primară și spitalicească în managementul corect al afecțiunilor respiratorii acute la copii, inclusiv pneumonia comunitară, menționând în mod deosebit colaborarea și suportul academic și științifico-practic acordat de USMF „Nicolae Testemițanu” instituțiilor municipale.
Programul interdisciplinar al Seminarului, a inclus subiecte de interes deosebit pentru medicii practicieni prezenți la întrunire, rapoartele prezentate de toate instituțiile implicate oferind posibilitatea unui schimb de experiență privind managementul cazurilor de pneumonie la copii de vârstă mică:
Protocolul clinic național „Pneumonia comunitară la copii”: actualizări bazate pe dovezi ( Ninel REVENCO, profesor universitar USMF „Nicolae Testemițanu”);
Analiza morbidității prin pneumonie comunitară la copii de vârstă mică ( Ala HOLBAN, conferențiar universitar USMF „Nicolae Testemițanu”, Aliona ROTARI, master în sănătate publică, Director IMSP SCMC nr.1)
Profilul etiologic al pneumoniei comunitare și antibiorezistența la copii de vârstă mică (Ninel REVENCO, profesor universitar, Dina BUJOR, asistent universitar USMF „Nicolae Testemițanu”);
Managementul interdisciplinar al pneumoniilor distructive la copii de vârstă mică, ( Iurie NEPALIUC, conferențiar universitar, USMF „Nicolae Testemițanu”, Alexandru HOLOSTENCO, master în managementul sănătații publice, Director IMSP SCMC „Valentin Ignatenco”);
Particularități de evoluție a pneumoniilor în infecția cu SARS-Cov 2 la copii ( Stela Cornilov, vicedirector medical IMSP SCMBCC, Ludmila BÎRCA, conferențiar universitar, Director IMSP SCMCBC).
Medicii pediatri, chirurgi, medicii infecționiști pediatri din cele trei spitale pediatrice municipale, colaboratorii clinicilor universitare de la bazele clinice respective, medicii rezidenți, pediatrii din Asociațiile Medicale Teritoriale prezenți la întrunire, precum și administrația instituțiilor spitalicești implicate, în persoana dnei Aliona ROTARI, Director IMSP SCMC nr.1, dnului Alexandru HOLOSTENCO, Director IMSP SCMC „Valentin Ignatenco” și a dnei Ludmila BÎRCA, Director IMSP SCMBCC au apreciat înalt valoarea științifico-practică a evenimentului.
Mesajul cheie al Seminarului desfășurat este că managementul corect al cazurilor de pneumonie constituie piatra de temelie a strategiei de combatere a morbidității și mortalității copiilor mici din cauza acestei afecțiuni.
Acest obiectiv poate fi atins prin eforturile comune ale meficilor de famiie, pediatrilor, chirurgilor, medicilor infecționiști, asistenților medicali și ale altor specialiști implicați în asistența medicală copiilor cu afecțiuni respiratorii acute.
.jpg)


.jpg)







